| SPM |
|
Matrici Progresive Raven Standard [ SPM ]
Testul este alcătuit din cinci seturi sau serii de imagini/diagrame lacunare în care apar modificări seriale simultan în două dimensiuni. Fiecare diagramă are o parte lipsă, iar persoana testată trebuie să o identifice între alternativele de răspuns care îi sunt oferite. Testul Standard este alcătuit din 60 de itemi organizaţi pe cinci serii (A, B, C, D şi E) a câte 12 probleme. În cadrul fiecărei serii soluţia primei probleme este cât se poate de evidentă. Soluţiile la problemele care urmează se bazează pe strategiile care au condus la găsirea soluţiilor precedente şi devin din ce în ce mai dificile. Ordinea itemilor oferă antrenamentul necesar înţelegerii metodei de lucru. Cele cinci serii oferă cinci oportunităţi de a deprinde strategia necesară rezolvării problemelor şi cinci evaluări progresive ale aptitudinilor intelectuale ale individului. Pentru menţinerea interesului şi evitarea oboselii, fiecare problemă este prezentată într-o manieră clară şi pe cât posibil aspectuoasă. SPM poate fi administrat şi persoanelor care nu vorbesc limba română sau care au deficienţe auditive. Deoarece este necesar ca toate persoanele să înţeleagă ceea ce au de făcut, testul poate fi administrat doar individual sau în grupuri de maximum 5 persoane. Forma Paralelă corespunde celei Clasice atât în ceea ce priveşte corespondenţa item - item cât şi per ansamblu. Atât forma Clasică cât şi cea Paralelă a testului SPM oferă în momentul de faţă o discriminare excelentă între adulţii mai puţin dotaţi intelectual şi între copii mici, în rândul cărora forma Clasică SPM eşua să discrimineze bine, în momentul în care fusese concepută. În concluzie, ambele teste au încă o gamă largă de aplicabilitate. Testul SPM Plus care menţine formatul de 60 de itemi al testului SPM Clasic, păstrează această capacitate de a discrimina în rândul grupului format din copii mici sau adulţii mai în vârstă, aceasta pentru că au fost incluşi toţi itemii seriilor A şi B din forma Paralelă, dar oferă şi o discriminare mai bună în cadrul segmentului constituit din adolescenţii şi adulţii tineri din ziua de astăzi, care sunt mai dotaţi intelectual.
Contine: - Manualul general de utilizare al testelor Raven - Manualul de utilizare a testului - Caiet de test SPM Clasic - Caiet de test SPM Paralel - Caiet de test SPM Plus - Un set de foi de răspuns SPM Clasic (50 buc.) - Un set de foi de răspuns SPM Paralel (50 buc.) - Un set de foi de răspuns SPM Plus (50 buc.) - Licenţă de utilizare - Pret orientativ set: 952 lei
Informatii detaliate legate de pret puteti gasi aici
Mai multe informatii legate de test aici
Conditii de licentiere aici
Producator: SC RTS Romanian Psychological Testing Services SRL
|










